Cuvintele de pe Facebook care te dau de gol că ești depresiv

de: Andreea Cuzub
27 10. 2018

În fiecare an, depresia afectează mai mult de 6% din populația adultă din Statele Unite, adică aproximativ 16 milioane de oameni, dintre care mai puțin de jumătate primesc tratamentul necesar.

Cercetătorii au creat un algoritm care analizează postările de pe rețelele sociale pentru a detecta semnele depresiei. Cu alte cuvinte, o banală postare pe Facebook te poate da de gol că suferi de boala secolului XXI.

Algoritmul analizează datele care au fost împărtășite de utilizatori, pe parcursul lunilor, pentru a pune un diagnostic, iar cercetătorii au descoperit că acesta poate detecta și persoanele care sunt pe cale să sufere de depresie.

Indicatorii afecțiunii au inclus mențiuni despre singurătate și ostilitate, dar și cuvinte precum „lacrimi” și „sentimente”. Folosirea frecventă a pronumelor personale „eu” sau „mine” a fost un alt semn care indica depresia. Cercetarea a fost publicată în jurnalul „Proceedings of the National Academy of Sciences”.

Timp de șase ani, cercetători din cadrul World Well-Being Project (WWBP), cu sediul la Universitatea din Pennsylvania au studiat modul în care cuvintele pe care le folosim reflectă sentimentele interioare.

„Ceea ce oamenii scriu pe rețelele sociale subliniază un aspect al vieții care este greu de accesat prin medicină și cercetare”, a declarat H. Andrew Schwartz, autorul senior al lucrării. El a subliniat că în cazul afecțiunilor precum depresia, anxietatea și PTSD-ul, poți să găsești mai multe semnale în modul în care oamenii se exprimă digital.

Cercetătorii au mai spus că există o preconcepție potrivit căreia folosirea rețelelor sociale nu este bună pentru sănătatea mintală, dar s-ar putea să fie un instrument important pentru diagnosticarea, monitorizarea și eventual tratarea acesteia.

Aproximativ 1.200 de persoane au fost de acord să-și furnizeze arhivele pentru cercetare și identificarea semnelor de depresie. Dintre acestea, doar 114 au avut un diagnostic de depresie în dosarul medical.